Si un slagar de la Marius Teicu
21-22 ianuarie 2012

Harghita

Echipa: Cristi, Carmen, Viorica, Octavian, Rose, eu

Eeeeee…. si da! A venit in sfarsit timpul sa vad cum e cu schiurile! Imi doream de foarte multa vreme sa invat a schia, dar pana acum nu am avut ocazia (sau am fost prea lenes ). Insa de data asta Rose si-a reluat rolul de organizator si iata ca am reusit sa ne urnim. Unde? La Cristi acasa, intr-o cabanuta aflata in mijlocul padurii, intr-un peisaj de vis, la vreo 14 km de Miercurea Ciuc.

Ii multumesc lui Cristi, pe calea asta, pentru gazduire, atmosfera, echipament si rabdarea de care a dat dovada cu mine Si lui Ovidiu pentru schiurile daruite

Dar sa revin. Vineri fug de la munca pe la 16 (multam sefu’ ) si ne imbarcam in cele doua masini: a lui Octavian si a lui Cristi. Timpul trece repede si iata-ne ajunsi la destinatie, pe la ora 23 (parca?)

Sa ne bagam la somn? Nici vorba! Tatal lui Cristi (fooarte simpatic, btw ) are nevoie de ajutor pentru a monta o senila la ratrac. Ne suflecam manecile (sau nu! frig mare, doar suntem la Miercurea Ciuc) si ne punem pe tras-impins-smuls

Echipa in actiune

Dupa ceva chinuiala reusim sa punem masinaria in functiune. Tatal lui Cristi porneste sa pregateasca partia pentru a doua zi. Noi dupa el. Cristi cu schiurile si Rose cu placa. Noi restul fara “motorizare” ostenim repede si renuntam. Rose si Cristi reusesc sa faca 2 coborari la lumina frontalelor.

Dupa treaba asta ne retragem la cabanuta: de vis! Simpla dar totusi frumoasa si primitoare. Si calduroasa!

Pana sa ne prinda somnul se facu ora 2. Am dormit bustean

Dimineata, dupa ce fetele au pregatit micul dejun (yam-yam: omleta, slana, ceapa, sarmale si alte minunatii, plus un paharel de palinca ) plecam spre partie. Ninsese toata noaptea si peisajul era ca din carti.

Ne punem doagele pe picioare si fiecare arata ce stie (sau nu )

Octavian

Eu

Atent la explicatii

Vio si Octavian s-au descurcat bine (parerea mea )

Observati siguranta, pozitia si eleganta

Una din cele cateva trante

Nu stiu de ce am amanat atat sa ma apuc de schi, desi visam mereu la ture cu schiurile si cu rucsacul in spate, sa ma pierd in mijlocul albului si sa nu imi pese de nimic. Cred ca teama de a nu-mi busi genunchii, picioarele, si sa nu mai pot merge pe munte.

Carmen

In prima zi mi-a fost o teama teribila sa ma folosesc de instalatie pentru a urca partia, asa ca am bagat ture pe jos pana cand am obosit. Dar mi-a placut senzatia pe care ti-o da alunecarea pe zapada. Pacat nu am avut curaj sa incerc mai din vreme schiurile

Nu mai fusesem pana acum in zona asta a tarii. Am ramas impresionat, de abia astept sa vin si vara. E foarte salbatic (sau asa mi-a parut mie). Sunt niste munti mai putin circulati, din ce am vazut.

Rose- care face un adevarat balet din datul cu placa

Si am zis sa incerc si eu sa imi reamintesc cum e cu placa, ma dadusem in urma cu cativa ani

FAIL – nici o treaba Ce-i drept ma simteam putin mai in siguranta decat pe schiuri, asa mi se pare mie: ca daca ai ambele picioare prinse la un loc, ai sanse mai mari sa nu te accidentezi si deocamdata imi mentin pararea, asta poate si pentru ca am facut un spagat cu schiurile de m-am intins bine de tot )

Tranta si cu placa

Nici Octavian nu a avut mai mult succes cu placa

Am stat pe partie pana s-a intunecat. Apoi ne-am retras la…..gratar Am sta cu Vio si ne-am afumat bine de tot. Dar rezultatul a meritat, vedeti mai jos

Seara, cantec, joc si voie buna O sesiune de remy, una de dansuri maghiare, una de gustat palinca, povesti cu lupi si ursi, planuri pentru la vara. Si tot asa….amanam ora culcarii pana la ora 12. Dupa ceasul din sala de mese, care era blocat la 11:55

Pe la ora 2 (se poate si 3 ) ne retragem. A fost o zi grea

A doua zi o luam de la capat. De data asta mi-am facut curaj si am folosit cablul. Ce sa zic – ca am cazut de vreo cateva ori pana am reusit sa ma prind cum sta treaba? Ca imi scapau betele? Sau cum ma aruncam ca disperatul cand ma apropiam de finish?

Dar am perseverat si am reusit pana la urma Una peste alta am facut vreo 12 urcari pe cablu. Si zic ca am progresat

Cam asta fu treaba cu prima lectie de schi. Recomand zona, cel putin pentru incepatori: zapada multa, panta lina, partie larga, o urcare 2 lei, abonament pe zi 30 lei. Barulet la baza partiei. Liniste. Peisaje de basm. Fara aglomeratie. Oameni de treaba. Sa mai zic?

Daca am retinut bine partia se cheama Dealul Haiducilor (denumirea in maghiara nu am retinut). Se afla la 14 km din Miercurea Ciuc spre Odorheiu Secuiesc, pe partea stanga a soselei. Aveti harta mai jos.

Bonus: daca vreti sa “va radeti” observati gratia cu care schiez

Concluzia: cand mai mergem la schi?

Vizualizare hartă mărită

14-15 ianuarie 2012
Busteni- Refugiul Costila

Echipa: Octavian, Rose si eu.

Week-end-ul asta planul era sa mergem pe Valea Coltilor si sa ne mai jucam putin pe langa refugiu. Ne intalnim sambata dimineata cu Octavian la Victoriei. Drumul pana la Busteni a decurs fara probleme. Cand ne-am dat jos din masina la CaminulAlpin ne-a izbit un vant rece si taios. Ne pregatim repede si pornim spre Costila.

Zgribuliti

Odata intrati in padure atmosfera s-a mai calmat, vantul nu ne mai batea asa tare.

Intr-un ritm nu tocmai alert inaintam spre refugiu.

Mai facem cate o pauza- pentru poze cica

Peretele Vulturilor

La refugiu dam de colegii de la panou ai lui Rose: Vlad, Iuliana, Ioana. Mai erau cu Mati, Titus si Marius. Dupa ce ne tragem sufletul si rontaim ceva ne hotaram sa incercam ceva pe langa Refugiu. Octavian incearca sa puna o mansa pe Traseul Cataratorului. E cam dubios, zapada prea putina si pamantul dezghetat, nu prea iti venea sa te duci, mai ales ca nu eram obisnuiti cu tipul asta de trasee si nici nu aveam cine stie ce “unelte”.

Alaturi, in Fisura Intrerupta, Vlad si Ioana. Exact in locul ala, inainte de prima regrupare, mi-am luat si eu o mica tranta

Coboara Octavian si ma duc si eu sa vad cum sta treaba cu traseul. Reusesc sa pun o mica mansa si ne incercam talentele pe rand

Grupa cealalta in a doua lungime.

Rose

Titus

Ne mutam apoi la mansa lasata de ceilalti pe Intrerupta. Octavian reuseste sa ajunga sus fara evenimente

Eu am avut norocul sa testez Nomicurile lui Vlad si da, este o diferenta imensa fata de pioletii nostri. Mi-a placut si genul asta de catarare, la piolet si coltari, e interesant. Ma duc si eu cu emotii. Inainte de regrupare eram deja inghetat si obosit, si la un traverseu nu am mai reusit sa ma tin. Gasisem o priza micuta pentru un piolet. Il intepenesc bine si dau sa fac pasul. Si zbang, la vale Nu m-am lovit prea rau. Ma adun si ajung cu bine in regrupare. Recuperez materialele si ne retragem in refugiu congelati.

Apus peste Baiului

In refugiu ne punem pe facut ceaiuri si supe, ne mai sucim, ne mai invartim, si apoi trecem la somn. Dimineata pe la 8 pornim spre Poiana Costilei.

Balaurim putin pana prindem Valcelul Poienitei. Initial am urcat gresit pe un valcel apoi l-am nimerit pe cel bun, printr-o traversare spre dreapta. La Hornul Pamantos facem un rapel pana in Poiana Malinului.

Aici, nu prea mi-a placut ce am vazut: saritorile descoperite (ne asteptam la asta), si o zapada proasta. Nu zic, se putea face valea, dar era de muncit. Asa ca ne invartim prin zona apoi luam decizia sa ne intoarcem. Si cu chiu cu vai ne taram inapoi spre refugiu sa recuperam bagajele Bine ca nu ne-am bagat pe vale si am luat decizia corecta de a ne intoarce nu prea eram in forma astazi.

Excursia se termina cu o masa copioasa si o bere la Riviera. Desi nu am facut noi mare lucru, mi-e mi-a placut  iesirea asta: am fost in natura, ne-am bucurat de zapada, de liniste, si am incercat lucruri noi.